Hală cu panouri fotovoltaice pe acoperiș

Fonduri nerambursabile ›

Finanțare pentru IMM-uri: SME Eco-Tech, grant și credit

Grant de până la 267.240 lei (40%) plus credit bancar, pentru IMM-uri care investesc în echipamente verzi și digitale. Înscrieri online până pe 30 decembrie 2026.

Finanțare

Până la 267.240 lei

Grant de 40% din investiție (50.000 CHF). Restul de 60% e un credit la o bancă parteneră.

Proiectul

Minimum 668.100 lei

Cheltuieli eligibile, fără TVA. Cel puțin 40% din ele pentru energie verde, reciclare sau eficiență energetică.

Cine aplică

IMM-uri, înainte de 2022

Societăți cu capital integral privat, înființate până la 31.12.2021, din producție, comerț sau servicii. Și microîntreprinderile.

Înscrieri

Până la 30 decembrie

Ora 20:00, online, pe platforma Ministerului Economiei. Primul venit, primul servit. Buget: 288 de milioane de lei.

Cum funcționează

Nu există punctaj: cererile se verifică în ordinea înscrierii, până se termină bugetul. Cine se înscrie primul, cu dosarul complet, are prioritate.

Pasul 1

Înscrierea online

Formularul, planul de cheltuieli și câte o ofertă de preț semnată electronic pentru fiecare cheltuială.

Pasul 2

Acordul și creditul

După acceptarea de principiu, mergi în 5 zile lucrătoare la banca aleasă. Banca decide creditul în cel mult 30 de zile lucrătoare.

Pasul 3

Investiția, în 12 luni

Semnezi acordul de finanțare, iar plățile se fac prin contul deschis la bancă, proporțional din grant și din credit.

Băncile partenere: Banca Transilvania, BRD, CEC Bank, UniCredit Bank și ProCredit Bank.

Condiții importante

Firma

IMM cu cifră de afaceri pozitivă în 2024 și în fiecare an până în 2028. Codul CAEN pentru care ceri banii e principal din 2022. Fără datorii la buget (nici eșalonate), fără insolvență. O singură firmă pe asociat.

Ce poți cumpăra

Panouri fotovoltaice, pompe de căldură, echipamente de reciclare, centrale și sisteme eficiente (minimum 40% din proiect), plus utilaje, calculatoare, site, magazin online și software (până la 15.000 lei).

Ce nu se decontează

TVA-ul, transportul, montajul și instruirea, leasingul și echipamentele second-hand, facturile dinainte de acordul de finanțare. Toate echipamentele trebuie să fie noi.

Locurile de muncă

Un loc de muncă nou, cu normă întreagă și pe perioadă nedeterminată, creat în timpul investiției. Păstrezi cel puțin jumătate din angajații din 2024 până la sfârșitul lui 2028.

Sectoare excluse: agricultura primară, pescuitul și acvacultura, armamentul, tutunul, alcoolul, produsele energetice și leasingul.

Plafonul de minimis: tot grupul de firme al aceluiași proprietar poate primi cel mult 300.000 € ajutoare de minimis în 3 ani, inclusiv acesta.

După finanțare, până în mai 2029: echipamentele rămân la locul investiției, asigurate în favoarea băncii, iar firma trimite un raport anual. Altfel, grantul se returnează cu dobândă.

Verifică-ți firma

Pornești de la CUI: aducem de la ANAF datele firmei și bilanțurile. Completezi ce vrei să cumperi și afli dacă poți aplica, cât e grantul și cât e creditul.

1Firma

Datele vin de la ANAF și le poți corecta. Dacă ANAF nu răspunde, completezi manual câmpurile de mai jos.
Din ultimul bilanț.
lei
Netă, din ultimul bilanț.
lei
Din ultimul bilanț.
lei
Trebuie să fie mai mare decât zero.

Dacă firma are firme partenere sau legate (deținere de 25% sau mai mult), adună și cifrele lor.

2Ce cumperi

lei
Panouri fotovoltaice, pompe de căldură, reciclare, centrale și sisteme eficiente. Minimum 40% din total.
lei
Utilaje, calculatoare, imprimante, telefoane, site și magazin online.
lei
Se decontează cel mult 15.000 lei.

Prețuri fără TVA, din oferte. Transportul, montajul și instruirea nu se decontează. Toate echipamentele trebuie să fie noi.

3Rezultat

–lei grant

Partea închisă e grantul, restul e creditul bancar. Nu există punctaj: cererile se verifică în ordinea înscrierii, până se termină bugetul.

Categoria firmei
–
Investiția eligibilă, fără TVA
–
Partea verde
–
Grant nerambursabil
–
Credit bancar
–
TVA (21%)
–
Plătești din banii firmei
–

Estimare orientativă, după procedura SME Eco-Tech (consolidată în iulie 2026, cu modificările din august 2026). Încadrarea ca IMM folosește cursul BNR de la sfârșitul anului bilanțului. Nu garantează obținerea finanțării.

Verificarea are caracter preliminar și orientativ. Eligibilitatea se stabilește de Ministerul Economiei, după verificarea cererii, iar creditul îl aprobă banca parteneră.

Cum te ajutăm

  • Verificăm dacă firma se încadrează și construim planul de cheltuieli, cu partea verde de minimum 40%.
  • Pregătim ofertele și dosarul, ca să te înscrii cât mai devreme: se aplică regula primul venit, primul servit.
  • Te însoțim la bancă, la acordul de finanțare și până la decontare.